Exponate Vedetă la Casa Armelor și Hărților
Pasaportul lui A. Cuza
Pașaportul necirculat al fostului principe Alexandru Ioan Cuza, care prezintă următoarele semnalmente: 46 de ani, înalt, păr și sprâncene castanii, fruntea potrivită, nasul și gura potrivite, barba ovală. Acesta se îndrepta spre Paris pe termen de 2 luni, urmând să treacă prin granița din Giurgiu. Acesta poate fi datat în decursul anului 1866. Pașaportul poartă semnătura indescifrabilă a unui ministru, alături de ștampila „Ministerul Trebilor Străine al Țerrii Românesci. Principatele Unite”. Pașaportul este redactat bilingv, în română și franceză.
Pasaport Elena Cuza
Pașaportul Elenei Cuza eliberat de către Legația României de la Sankt Petersburg la 6/18 iunie 1883. Pașaportul era valabil pentru 11 luni. Pe pagina principală este menționat motivul eliberării actului, acela al călătoriei de întoarcere în țară, iar pe revers se află două ștampile: una a Legației, aplicată în momentul eliberării documentului, a doua a autorităților ruse, de ieșire din Imperiu. Totodată, pașaportul poartă semnătura olografă a ministrului plenipotențiar Alexandru Lahovary.
Sabie Vikinga
În timpul vikingilor, săbiile au devenit puțin mai lungi decât spatha romano-barbară, depășind în total 90 de centimetri. Arma avea:
Lama de 60-80 cm, cu caneluri adânci de-a lungul întregii lungimi, pentru a crește puterea și flexibilitatea sabiei, reducând în același timp greutatea acesteia, permițând spadasinului să funcționeze mai repede și cu lovituri mai dure, permițând în același timp sabia să îndoiți-vă fără a vă rupe la contactul cu oasele. Era compus din mai multe straturi de oțel cu niveluri ridicate și scăzute de carbon.
Mâner cu o singură mână, gard plat și nu foarte pronunțat și bumbac "pălărie" polilobat;
Teacă din lemn și piele decorată cu elemente metalice, dotată cu curea proprie.
Exponat vedeta, xilogravura Valahia
Una dintre cele mai vechi peisaje fantastice cu vedere a peisajului istoric al Țării Românești, România de Hartmann Schedel din ediția latină a „Liber chronicarum” publicată în 1493.
Cronica de la Nürnberg a fost prima istorie tipărită a lumii cunoscute, cu aproximativ 2000 de gravuri în lemn, cea mai pitorească lucrare a timpurilor sale. A devenit una dintre cele mai populare cărți ale secolului al XV-lea. Matrițele realizate din blocuri de lemn de către Michael Wolgemut, profesorul lui Albrecht Dürer și fiul său vitreg Wilhelm Pleydenwurff. Tipărirea a fost realizată sub supravegherea marelui cărturar-tipografi Anton Koberger.
Exponat vedeta, Dunărea Harta
,, Danvbius. Fluvius Europae Maximus a Fontibus as Osita ,,Harta arata raul Dunarea in totalitate, realizată la Amsterdam în anul 1630 de renumitul Nicolaeus Viesscher. Harta este de dimensiuni ample( 41cm x 96cm ), color, imprimare realizată cu matriță din cupru.
Exponat vedeta, Gravură Bucuresti 1711
Singura si cea mai veche imagine în original a Bucureștiului realizată în anul 1711. Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureștiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii 1558–1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială.
Exponat vedeta, Moneda Lowenthaler, 1566
De ce moneda românească se numește „leu”?
De unde vine denumirea de „leu”?
Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.
Exponat vedeta, Grenada incendiara bizantina sec XI
Grenade incendiare rudimentare au apărut în Imperiul Roman de Răsărit (bizantin) , la scurt timp după domnia lui Leon al III-lea (717–741). Soldații bizantini au aflat că focul grecesc , o invenție bizantină a secolului precedent, nu putea fi aruncat doar de aruncătoare de flăcări în inamic, ci și în borcane de piatră și ceramică. Ulterior, au fost folosite recipiente de sticlă. Folosirea unor astfel de rachete explozive s-a răspândit curând în armatele musulmane din Orientul Apropiat , de unde a ajuns în China până în secolul al X-lea.
